ROMÂNII DIN MAREA BRITANIE ȘI IRLANDA, ÎNDEMNAȚI SĂ NU MAI VIZITEZE CENTRELE FIRMEI DE „PĂCĂNELE” ȘI PARIURI SPORTIVE „PADDY-POWER”: ÎN REGATUL UNIT, MULTINAȚIONALA A AJUNS SĂ AFIȘEZE ANUNȚURI DISCRIMINATORII, DE INTERZICERE A „STAȚIONĂRII NEJUSTIFICATE” DOAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ
25/07/2024| Traian Horia✎
Românii din Marea Britanie nu se încadrează la categoria „corectitudine politică” („political correctness”) judecând după atitudinea ignorantă a unor companii multinaționale. Pe fondul ostracizării unor comunități de români după evenimentele violente din Leeds și al tradiționalei ostilități a presei mainstream, incidente izolate vin să completeze un trist peisaj pseudo-democratic, care arată la marile companii „coduri de bune maniere„ frumoase dar nefuncționale în realitate. O sesizare a unor români din regiunea Greater Manchester acuză faptul că firma multinațională PaddyPower (Irlanda) printr-un magazin de afaceri din zona Piccadilly Gardens, a dispus expunerea publică a unui afiș in limbile română și engleză care interzice „staționarea fără motiv” în fața magazinului, deși în Greater Manchester sunt reprezentate zeci de naționalități (see Census 2021 – Identity Summary), iar Legea Loitering in Law se adresează tuturor rezidenților din Marea Britanie, nu doar celor de etnie română.
Profilarea etnică este discriminatorie, rasistă, xenofobică, arată ură sau dispreț pentru etnia respectivă și expune din stradă întreaga comunitate disprețului public pentru presupuse fapte ale unor persoane individuale. Se pare că afișul a apărut în urma unui conflict care ar fi implicat clienți români, dar acțiunea reprezentanților Companiei nu are nicio justificare în fața legii britanice, a bunului-simț și a rațiunii. Sesizarea românilor nu specifică dacă există o investigație în curs a acestui fapt odios, dar ne alăturăm acelor voci care solicită românilor rezidenți în Marea Britanie și Irlanda să evite centrele magazinele Paddy Power și să viziteze concurența. Oficial, în Manchester locuiesc mai mult de 15000 de români, sunt integrați, plătesc taxe și au dreptul la respectul Paddy Power ca oricare altă naționalitate reprezentată în toleranta democrație britanică.
Parteneriat PRESĂ. ADJECTIV. TRAIAN HORIA – BLOG de JURNALIST
Notă M.C.: Ideal ar fi să evite orice păcănele sau pariuri sportive.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo.