DIVERSE

Claudiu Dumitrache, interviu pentru The Baltic Times: „Fiecare națiune deține VALORI culturale și spirituale inestimabile“

Scriitorul și muzicianul Claudiu Dumitrache a acordat un interviu pentru The Baltic Times, una dintre importantele publicații europene care acoperă subiectele de interes din Țările Baltice. El a vorbit aici despre viziunea sa asupra culturii, despre rolul religiei în formarea identității culturale și despre necesitatea unui dialog deschis între diverse tradiții.  

Ambasador al Culturii la Euro Education FederationClaudiu Dumitrache s-a aflat luna aceasta la Istanbul, pentru stabilirea unor proiecte de promovare a culturii în presa din Europa și Statele Unite, declarând pentru jurnaliștii de la Riga că individualitatea și unitatea nu trebuie privite ca fiind opuse, ci complementare.

“Cultura este ceea ce ne-au lăsat strămoșii noștri să înțelegem că este și ceea ce ne arată limpede istoria”, a spus Dumitrache. El a suținut că autenticitatea culturii nu poate fi separată de cult, de credință, si că acea cultură care a construit civilizația și care a oferit sens și valori morale lumii este cea Ortodoxă. „Din acest nucleu s-au dezvoltat ulterior și alte tradiții creștine care astăzi sunt răspândite în întreaga lume. Pentru mine, cultura și religia sunt strâns legate”, a declarat Dumitrache.

Individualitatea și unitatea nu se exclud reciproc, ci sunt complementare

În cadrul interviului, artistul a subliniat că promovarea artei și a valorilor culturale este esențială pentru menținerea unei societăți echilibrate și armonioase. Dumitrache a făcut referire la un discurs ținut de compozitorul Ezio Bosso la Conferința Europeană a Patrimoniului din Bruxelles, arătând că diversitatea este sursa armoniei, atât în muzică, cât și în Europa.

Muzica ne învață să ascultăm, să cooperăm și să depășim barierele, oferind un model puternic pentru societate. Mă regăsesc profund în viziunea lui Bosso, deoarece aceasta se aliniază cu valorile creștine, în special cu doctrina Trinității, unde trei persoane distincte coexistă într-o singură esență divină. Acest principiu poate fi aplicat în viețile noastre, demonstrând că individualitatea și unitatea nu se exclud reciproc, ci sunt complementare. În acest fel, ni se reamintesc și principiile fondatoare ale Uniunii Europene. Discursul său (n.red. – al lui Ezio Bosso) a fost un apel convingător la solidaritate, respect reciproc și coeziune – valori care își au rădăcinile în artă și în credință, a afirmat Claudiu Dumitrache, ambasador al Culturii Euro Education Federation.

„Cei care au fost expuși artei și literaturii încă de mici sunt mai deschiși”

Întrebat despre modul în care cultura este promovată în România, Dumitrache a evidențiat lipsa unui sprijin instituțional solid pentru inițiativele culturale și educaționale.

Promovarea culturii în România depinde în mare măsură de inițiative private. Din păcate, lipsește sprijinul financiar și mediatic pentru a ajunge la un public mai larg.”

În ceea ce privește interesul tinerilor pentru cultură, el a explicat că aceștia “reacționează diferit la educația culturală – cei care au fost expuși artei și literaturii încă de mici sunt mai deschiși, în timp ce alții sunt influențați mai mult de tendințele digitale și nu acordă aceeași importanță culturii autentice”.

El a subliniat că lipsa unei susțineri guvernamentale serioase pentru educația culturală a dus la o scădere a interesului tinerilor pentru tradițiile românești.

Cu toate acestea, există tineri care, sprijiniți de familiile lor, reușesc să se afirme în peisajul cultural. Astăzi, personalitățile culturale din România speră că noul guvern va recunoaște necesitatea de a promova și susține cultura – elemente esențiale pentru viitorul patrimoniului românesc și pentru tânăra generație, a adăugat el.

Valorile sunt perpetuate prin oameni

În interviul acordat pentru The Baltic Times, Claudiu Dumitrache a vorbit și despre proiectele sale viitoare. Printre acestea se numără The Bucharest Times, o nouă publicație din trustul Myosotis Media Group, dar și organizarea Galei Valori Contemporane 2025un eveniment menit să celebreze excelența în domenii precum literatura, jurnalismul, muzica și artele.

Anul acesta, evenimentul va avea loc la București, sub patronajul Ministerului Culturii, iar în viitor intenționăm să organizăm ediții și în New York și Elveția. Sperăm să realizăm aceste lucruri și pentru românii și personalitățile din Europa și Statele Unite care au contribuit semnificativ la promovarea culturii românești. Fiecare națiune deține valori culturale și spirituale inestimabile prin care se prezintă lumii, iar aceste valori sunt perpetuate prin oameni. Fără o atenție corespunzătoare acordată în acest sens, riscăm să pierdem armonia vieții globale și frumusețea diversității – o sursă esențială de îmbogățire spirituală pentru noi toți, a explicat Claudiu Dumitrache.

Scopul artei este rugăciunea

Solicitându-i-se un gând pentru cititorii publicatiei, în special pentru tinerii care doresc să urmeze o carieră în arte, Claudiu Dumitrache a transmis ca dacă tinerii își transformă arta într-o rugăciune, ar trebui să fie convinși că, mai devreme sau mai târziu, își vor găsi împlinirea. Având exemple precum Andrei Tarkovski, Arvo Pärt, Zoe Dumitrescu-Bușulenga și Sofronie de la Essex, știm că scopul artei este rugăciunea. Iar talentul, dacă este autentic, demonstrează că nu tehnica face un artist, ci adevărata simtire și profunzime – harul.

În materialul apărut, The Baltic Times a prezentat pe larg activitatea și realizările artistului român, subliniind că “Dumitrache și-a construit o carieră impresionantă, simbolizând o nouă generație de intelectuali români dedicați păstrării și revitalizării tradițiilor și identității culturale a țării lor”.

AUTOR/Sursa: Adrian Nicolae, gandul.ro

ujir
UNIUNEA JURNALIȘTILOR INDEPENDENȚI DIN ROMÂNIA
http://ujir.euroeducation.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *