Scriitorul Claudiu Dumitrache, Ambasador al Culturii Euro Education Federation și membru de onoare al Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România din cadrul federației noastre, a fost desemnat printre laureații săptămânalului „Literatura și Arta” pe anul 2024, la categoria publicistică. Prestigiosul ziar basarabean de limbă română i-a mai acordat acest titlul artistului și în anul 2021, la categoria poezie, numărându-l printre „personalitățile notorii ale culturii și vieții publice” din Republica Moldova.
Ziarul a fost fondat în 1954, pe baza săptămânalului „Cultura”, ca organ al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Ministerului Culturii al Republicii Moldova, depășind tirajul de 260.000 de exemplare în perioada de glorie.
Premiile ziarului au fost oferite de-a lungul timpului unor personalități precum Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Mihai Cimpoi, Eugen Simion, Eugen Doga și Ioan-Aurel Pop, reprezentând până astăzi unele dintre cele mai importante recunoașteri literare din Republica Moldova.
Din anul 1986, până în martie 2021, la cârma publicației s-a aflat regretatul scriitor, istoric literar și academician Nicolae Dabija, fondatorul noii serii „Literatura și Arta”, care, cu o lună înainte de moarte, a scris o recenzie poetică dedicată lui Claudiu Dumitrache. Această recenzie a fost ultima realizată de marele istoric literar.

Dabija a considerat că „poezia lui are inger” și că Dumitrache scrie o poezie originală care îl singularizează, „izvorâtă din bucuria de a cânta, de a crea, de a fi”, acestea reprezentând „câteva dintre semnele harului”.
În aprilie 2021, lui Claudiu Dumitrache i-au fost dedicate pagini în care i-au fost prezentate mai multe creații și patru cronici despre opera sa, realizate de Nicoale Dabja, Ioan-Aurel Pop, Lidia Grosu și Sergiu Botezatu. Lui Claudiu Dumitrache îi sunt publicate scrieri în „Literatura și Arta” din anul 2020, redactor-șef al ziarului fiind, în prezent, scriitoarea Doina Dabija (fiica academicianului Nicolae Dabija), care este și președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Chișinău, și membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
Printre laureații ziarului pe anul 2024 se mai regăsesc: Acad. Ion Tighinenanu, Acad. Ioan-Aurel Pop, Acad. Mihai Cimpoi, Ion Hădârcă, Acad. Gheorghe Păun, Acad. Gheorghe Duca, Iulian Filip, Ionuț Dobzeu, Claudiu Dumitrache, Liviu Petrina, Ion Holban, Adrian Artene, Daniel Corbu, Lidia Grosu, Vladimir Rusnac, Vasilisk Donica, Teodor Codreanu și Vitalie Răileanu. Conform colegiului redacțional, aceștia sunt unii dintre autorii care „s-au bucurat de cele mai înalte aprecieri”.
„Literatura și Arta” este cel mai longeviv ziar basarabean, cu rol important în lupta de renaștere națională.
Ioan Constantinescu Motru,
Uniunea Jurnaliștilor Independenți din România